Dumitru Hărădău a vorbit la ProSport LIVE despre calitățile care o transformă pe Simona Halep în candidată la pătrunderea în ultimul act la Roland Garros. Finalistă în 2014 și 2017, constănțeanca pregătită de Darren Cahill joacă azi, în optimi, la Paris, cu belgianca Elise Mertens (22 de ani, 16 WTA), una dintre cele mai combative jucătoare din circuit.
„E prima în clasamentul mondial, a mai fost în două finale la Roland Garros, a câștigat campionatul la Roland Garros la juniori. Și daca reuseste sa lupte cu ea ca sa-si impună jocul, atunci ar trebui sa fie favorita. Este foarte greu sa discutăm despre un jucător în tenis care se valorifică la maximum și sunt foarte puțini jucători în istorie care au făcut treaba asta.
Probabil că Bjorn Borg este unul, probabil că Sarapova e alta, mai sunt și alții. Ea și-a îmbunătățit foarte mult autocontrolul psihic, pentru că, de fapt, când discutăm de primul jucător din lume sau de performanțe la nivelul acesta, până la urmă diferența o face autocontrolul psihic, care nu se poate face fără autocontrolul fizic”. a spus Hărădău, la ProSport LIVE.
Fostul tenismen, ajuns la vârsta de 66 de ani, a scos în evidență o greșeală a Simonei Halep din finala de la Roma, pierdută în fața Svitolinei.
„Specialiștii spun că la ora asta, fără creativitate nu poți să te valorifici la maximum. O jucătoare este așa de bună cât sunt cei din jurul ei. Noi aici vorbim de autocontrol psihic, și în momentul în care un copil se duce la cinci ani și începe tenisul, el este învățat ca și un copil care se naște să meargă pe stradă. Merge în patru labe, se luptă, se chinuie, și după ajunge să meargă pe stradă fără să facă niciun efort. Așa se întâmplă și cu un jucător care la cinci ani este format. Noi vorbim de Simona, care a fost formată cu contribuția oamenilor din tenisul românesc, care au făcut minuni, dar care la evoluția performanței în tenis, la un moment dat nu au știut cum să o aducă în situația ca și din punctul de vedere al autocontrolului psihic să se valorifice la maximum. A fost progrese mari de tot, e preocupată.
E pe un drum bun, și performanțele ei sunt deosebite, voi spune doar un lucru pe care l-a greșit în finala de la Roma cu Svitolina. A început încercând să lovească fiecare minge exploziv. Trebuie, în primul rând, să iei mingea în urcare, ca să creezi o criză de timp, și dacă o mai lovești și exploziv, momentele de teamă pentru orice jucător sunt controlate. Dacă făcea acest lucru, probabil câștiga și la Roma”, a mai precizat Hărădău.
Articol scris de Daniel Anghel
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER